Scenariile sunt pentru teatru. Educația are nevoie de decizii.

 Scenariile sunt pentru teatru. Educația are nevoie de decizii.

Dragi guvernanți, scenariile sunt pentru teatru. Educația are nevoie de decizii. Asumate, ferme, care să supere, care să demonstreze că nu țineți în brațe pe nimeni din rațiuni electorale. Vă asumați asta sau sacrificăm și acest an școlar? Dacă nu puteți răspunde la această întrebare, poate ar fi cazul să recunoașteți că nu veți risca alegerile pentru Educație.

Militez pentru disciplină la nivel școlar, nu pentru orientarea, într-un act demiurgic, a deciziilor privind parcursul educațional al fiecărui elev. Nu aveți cum să faceți asta! Dar puteți să faceți următoarele:

  • Să asigurați coerență actului de guvernare. Să nu tolerați, în partidul vostru în primul rând, bâlbele. Eu nu uit de declarația vicepremierului Raluca Turcan de acum câteva luni, când valida înghețarea anului școlar drept o variantă de lucru, ba chiar una plauzibilă. Eu nu uit de declarația ministrului Tătaru, care valida organizarea examenelor naționale online drept o variantă de luat în calcul. Mă zgârie pe creier tergiversarea unor decizii și bâlbele fără rost, iar greaua moștenire deja nu mai reprezintă un argument care să stea în picioare. Vreau un Minister al Educației condus de un Ministru care să se bată pentru Educație în Guvern. Să pledeze, să ceară, să ceară public dacă este nevoie. Să nu utilizeze scuze precum: nu e treaba noastră, e treaba celor de la Finanțe, nu e treaba noastră, e treaba celor de la Sănăte. Pentru că, mergând în această logică, anulăm rațiunea de a fi a unui Ministru al Educației, membru în Guvern. De ce nu facem atunci o agenție interministerială care să gestioneze Educația?;
  • Să vă cereți scuze pentru stângăcia cu care ați gestionat problema elevilor dezavantajați, care au fost lăsați în afara sistemului educațional din 11 martie 2020. Să aplicați Legea 109/2020, fără a mai încerca să o modificați mișelește prin Parlament. Cel mai moral lucru pe care puteți face în relație cu acești elevi este să le asigurați accesul la un dispozitiv – laptop – de calitate. Nu cred că dumneavoastră veți putea vreodată crea conținut educativ printr-o tabletă, așa că nu le cereți cadrelor didactice să facă acest lucru. Aveți zeci de experți IT&C, o autoritate națională pentru digitalizare, chiar nu tolerez faptul că ați negat experiența lor și nu ați ținut cont de părerea lor când ați decis achiziționarea celor 250.000, cu un caiet de sarcini realizat mai degrabă superficial și de ochii lumii;
  • Să manifestați zero toleranță la profesorii care refuză să își țină orele online și, poate chiar la fel de important, să facă educație remedială;
  • Competențe digitale de bază până la sfârșitul clasei a IV-a, iar până la admiterea pentru liceu, competențe digitale superioare. Cei din administrație care nu au astfel de competențe digitale, trebuie să le poată forma, prin sesiuni de formare profesională decontate de statul român;
  • Începerea anului școlar la 1 septembrie trebuie să se transforme în începerea cursurilor la 1 septembrie, pentru că avem cel mai scurt an școlar comparativ cu multe state ale Uniunii Europene, pentru că o perioadă de acomodare și diagnoză este necesară. Susțin punctul de vedere al domnului Mircea Miclea, care a argumentat pertinent nevoia începerii cursurilor la data de 1 septembrie. Sigur, poate nu e atractiv electoral, dar este o decizie de care avem nevoie și ar fi iresponsabil să nu o asumați doar din comoditate;
  • Evaluare națională, cu subiecte unice, înainte de 14 septembrie, pentru elevi și pentru profesori, pentru diagnoză, pentru a afla care au fost achizițiile educației online. Toți elevii care nu au luat nici măcar 5 la aceste testări trebuie introduși, obligatoriu, în programe remediale atractive. O masă caldă pe zi, metode de învățare accelerată, online și față în față. Suntem în perioadă electorală. Știm bine că avem un Guvern PNL și administrații locale (preponderent) aparținând PSD. Totuși, acest aspect nu ar trebui să constituie o piedică în a construi poduri pentru educație. Aveți cămine culturale, spații în paragină, curți și parcuri în care se pot organiza sisteme modulare, săli de consiliu local faraonice în care puteți organiza spații de învățare și aș puncta faptul că aveți obligația să o faceți cât de repede;
  • Nu trebuie să ne încăpățânăm să deschidem toate școlile în același mod, dar trebuie să ne asigurăm că verticala de putere este folosită cu chibzuință. Dacă avem directori de școli incapabili să își asume o decizie, asta e pentru că ani la rândul a fost tergiversată organizarea transparentă a concursurilor. Oricum, prestația a 99% de directori de școli din această țară este lamentabilă în privința managementului educațional. Să fi fost eu director de școală la sat acum, nu aș fi ezitat să trag ministrul de mânecă să îmi transmită limita în care pot organiza cursuri pe perioada vacanței de vară, accesibile tuturor elevilor, pentru recuperarea materiei pierdute. Aș fi tras de mânecă primarul să garanteze resursele financiare pentru a putea organiza aceste cursuri în condiții optime. Credeți că într-o școală cu un director care știe ce înseamnă gestionarea resursei umane, profesorii, mai ales în această perioadă critică, ar fi spus „nu, nu ne pasă”?

Orice derapaj de la o atitudine fermă, aș îndrăzni să spun una de ataraxie stoică, în deciziile din Educație, ne va costa extraordinar de mult. Deci bună dimineața, deja am pierdut 5% din PIB, programatic, în tot timpul cât ne-am jucat de-a școala online. Dintr-o astfel de criză nu ies mulți, sistemele economice dau un examen al maturității mai complex decât Bacalaureatul pe care voiați să îl anulați. În timp ce în vest putem vorbi de o adaptabilitate la o economie repusă în funcțiune prin inteligență artificială, noi cumpărăm tablete de 100 de euro bucata pentru elevi și ne așteptăm ca prin ele să formăm cetățenii, antreprenorii, angajații și angajatori de mâine?

Pup Antonia

Sunt studentă în anul I la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Domenii de interes, pentru că mă pasionează învățarea continuă: pedagogie incluzivă, economie, inteligență artificială pentru eficientizarea sistemelor publice, securitate globală, geopolitică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *